Un pui de urs de o lună a fost găsit pe marginea drumului, în Vrancea

Un pui de urs de o lună, probabil în căutarea mamei, a fost găsit, duminică seara, pe marginea unui drum din județul Vrancea.

„În jurul orei 19:00, un apel la 112 sesiza faptul că un pui de urs a fost găsit de două persoane pe marginea părții carosabile, la intrarea în localitatea Reghiu”, anunță IPJ Vrancea.

Polițiștii sosiți la fața locului au găsit usulețul în vârstă de circa 1 lună și au sesizat imediat Agenția pentru Protecția Mediului.

La fața locului a fost prezent și un medic veterinar din cadrul ACDB Vrancea.

ursulet politisti 1

Cei doi polițiști care au salvat puiul de urs.

Polițiștii spun că puiul de urs a fost pus pe bancheta autospecialei până la sosirea Gărzii de Mediu.

„Ce-i drept, nu i-a prea plăcut acolo și a început să zgârie spătarul. Ce să îi faci, este și el mic. Puiul de urs este bine și sperăm ca în curând să i se găsească și mama”, spun agenții.

Similar articles