La asta sigur NU te asteptai: Zacusca NU este de post. O poti consuma doar în anumite zile din Postul Pastelui

Unul dintre cele mai consumate produse în perioada postului este zacusca. Știm cu toții că este făcută exclusiv din legume. 

Dacă vă doriți să țineți Postul Paștelui ca la carte, țineți cont de câteva reguli. 

Postul Sfintelor Pasti este cel mai aspru post al Bisericii Ortodoxe.  

În acest post se face „dezlegare” la untdelemn, la vin și, mai rar, la pește, potrivit creștinortodox.ro. Cum zacusca conține ulei, aceasta nu poate fi mâncată în toate zilele din Postul Paștelui.

Untdelemnul și vinul sunt două alimente de bază în hrana noastră. Doar postind și fără ulei ne putem da seama de valoarea acestuia în alimentația noastră. Uleiul dă gust mâncărurilor și ne întărește trupul, ca și vinul, aceste două alimente fiind adesea asemănate unor medicamente naturale, dăruite omului de către Dumnezeu. 

Se consumă untdelemn (ulei) și vin în zilele de sâmbătă și duminică, după Sfânta Liturghie, precum și în zilele în care sunt rânduite sărbători însoțite de semnele „cruce roșie” sau „cruce neagră”, dacă acestea nu cad în prima sau ultima săptămână a Postului Mare, care sunt săptămâni de ajunare și post aspru.

Se mai face dezlegare la vin și în ziua de joi, în săptămâna a cincea a postului, după ce (miercuri) se citește în întregime Canonul Sfântului Andrei Criteanul, și în Joia Mare, când s-a petrecut Cina cea de Taină.