Helmut Duckadam, portarul care a apărat 4 penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 împotriva Barcelonei, a murit la vârsta de 65 de ani.
Performanța sa remarcabilă din acea finală l-a consacrat drept „Eroul de la Sevilla” și a adus Stelei o importantă victorie în competiția europeană.
>
O legendă a fotbalului românesc a plecat în eternitate
Fostul goalkeeper s-a stins din viață pe 2 decembrie, la Spitalul Militar din București. După finala CCE, Duckadam a fost diagnosticat cu o boală rară de sânge, care l-a ținut departe de terenul de fotbal pentru o perioadă lungă de timp.
Cu toate acestea, s-a întors în lumea fotbalului după 3 ani, când a jucat pentru Vagonul Arad în eșalonul secund. În 1991, a decis să se retragă definitiv.
Duckadam a avut doar două selecții la echipa națională a României, însă a fost un portar remarcabil și un prieten deosebit pentru cei din jurul său. „A fost un foarte bun prieten și un foarte bun fotbalist.
->
Dumnezeu să te odihnească, ai fost un familist convins, un om generos”, a transmis Marcel Pușcaș, fost coleg al lui Duckadam.
Ultima sa apariție la Digi Sport, unde a fost colaborator în ultimii ani, a fost pe 28 noiembrie, când a vorbit înaintea meciului FCSB – Olympiacos din Europa League.
Fostul portar a trecut prin momente dificile în viața sa, fiind supus mai multor intervenții chirurgicale și fiind nevoit să ia zilnic un număr mare de pastile costisitoare. Cu toate acestea, el a rămas mereu puternic și determinat să înfrunte provocările.
„Eu, de 40 de ani încoace, iau 18-22 de pastile pe zi. Am 4 operaţii pe artere, iar ultima a fost pe cord deschis. A fost decontată de Casa de Asigurări”, a mărturisit Duckadam într-un interviu.
Astăzi, fotbalul românesc îl plânge pe unul dintre cei mai mari portari din istorie. Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilla”, va rămâne o legendă vie în inimile tuturor iubitorilor acestui sport.