Calin Georgescu și povestea sa de familie
Calin Georgescu, candidatul independent care a atras atenția în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, este căsătorit de 20 de ani cu Cristela, alături de care are trei băieți. Povestea lor de viață și detaliile despre soția sa, o prezenta discretă, au stârnit curiozitatea publicului.
Cristela Georgescu, soția candidatului, se remarcă prin discreție și prin susținerea acordată partenerului său din umbră pe parcursul campaniei electorale.
Posibila viitoare Primă Doamnă nu are legături cu scena politică, dedicându-se în schimb unor domenii precum dezvoltarea personală și promovarea sănătății naturale.
Despre Cristela se știe că evită să iasă în lumina reflectoarelor, dar asta nu înseamnă că nu este admirată pentru eleganța și activitatea sa profesională. Ea și Calin Georgescu formează un cuplu solid de două decenii, crescând împreună trei băieți.
->
Calin Georgescu, în vârstă de 62 de ani, are o pregătire academică impresionantă. Absolvent al Facultății de Agronomie, el deține un doctorat în pedologie și a urmat cursuri postuniversitare la Colegiul Național de Apărare „Carol I”.
Sotia sa, Cristela, are 54 de ani, fiind mai tânără cu opt ani decât soțul ei. Activitatea sa profesională reflectă un stil de viață sănătos și o preocupare pentru educație și dezvoltare personală.
Ea este autoarea unor lucrări de specialitate apreciate, cum ar fi „Diversificare, pur și simplu”, „Simplu” și „Simplu 2”.
Cristela Georgescu are studii universitare în economie și finanțe și o experiență de peste 15 ani în domenii precum banking, management executiv și voluntariat educațional. Ea a lucrat în Austria și, din 2021, s-a întors în România împreună cu familia.
Pe lângă aceste realizări, Cristela este certificată în Germania ca Practician Organetik, utilizând metode de biorezonanță și tehnologii avansate de echilibrare energetică.
„In cei peste 15 de ani de cariera in management executiv in mari corporatii internationale, Cristela a urmat stagii intensive de formare si de certificare profesionala ca trainer, leader de seminar, coach si mentor in domeniul leadershipului, al dezvoltarii personale si al obtinerii de rezultate in cariera, vanzari si marketing, comunicare, negocieri, organizare, management de conflicte, de proiecte si de echipe”, se arată pe site-ul său.
Împreună, Calin și Cristela Georgescu formează o familie echilibrată, cu valori bazate pe educație, sănătate naturală și dezvoltare personală.
Cu toate că viețile lor sunt diferite, ele se completează armonios, reflectând o poveste de succes atât în plan personal, cât și profesional.