Daca acestea va sunt de folos, nu uitati sa impartiti informatiile si in grupurile din care faceti parte! Va multumim!
Toamna se apropie cu pași repezi iar, odată cu aceasta, gospodinele se pregătesc să prepare murăturile. În ceea ce privește varza pusă la butoi, aceasta are câteva secrete pe care, dacă le respecți, vei obține rezultatul perfect. Verzele pe care le punem la murat trebuie să fie de dimensiuni medii și să aibă foile subțiri.
>
Acestea nu trebuie să aibă porțiuni lovite sau stricate, pentru că nu vor sta bine peste iarnă. Verzele curățate de stratul superior de frunze se crestează la cotor și se pun în butoiul spălat.
Se mai adaugă în butoi și crenguțe de mărar uscat, rădăcină de hrean și boabe de porumb. Acestea din urmă au rolul de a accelera procesul de fermentație.
Câtă apă se pune la varza murată
Pentru a prepara saramura, se diluează o lingură de sare grunjoasă la fiecare litru de apă. Saramura trebuie să fie suficientă cât să acopere complet verzele și acestea să stea în lichid. Dacă ai preparat prea puțină saramură și ești tentat să completezi cu apă, fără sare, până se umple butoiul, nu ar trebui să faci acest lucru.
->
Un patron de restaurant își strigă oful împotriva părinților care își schimbă copiii de scutec, în local: „Niște nesimțiți și niște împuțiți”
De ce se pritocește saramura
În unele zone ale țării, în special în Oltenia, se obișnuiește ca zeama de varză să se pritocească, adică să fie amestecată. În primele zile după ce a fost pusă la murat, se suflă aer în butoi cu un furtun sau cu o țeavă, pentru a amesteca zeama și pentru ca aceasta să se limpezească mai repede. Acest pas nu este obligatoriu, dar poate fi de ajutor pentru a limpezi saramura.
În ceea ce privește timpul în care varza va fi murată, acesta depinde de temperaturile de afară. Dacă este cald, respectiv peste 20 de grade, varza poate fi murată în aproximativ trei săptămâni, spun gospoodinele iscusite. Dacă temperaturile ambientale scad sub 10 grade, în schimb, ar putea dura și trei luni până când varza se va acri și va fi bună de folosit la sarmale.
Din acest motiv, majoritatea gospodinelor pun varza la murat în luna octombrie, pentru a fi bună de folosit până la Crăciun. Tradiția spune că varza se pune la murat între Sfântul Dumitru și Sfântul Andrei, adică de la finalul lunii octombrie, până la finalul lunii noiembrie.