Joia Mare, care se mai numeste Joia Neagra sau Joia Patimilor, e o zi foarta importanta, cea a Deniei Mari. Potrivit Bisericii Ortodoxe, acum ni se aminteste cum Mantuitorul le-a spalat picioarele ucenicilor, fiind indemnati la smerenie. Tot in Joia Mare se vopsesc ouale in rosu, urmand ca in Sambata Mare sa se coaca pasca si cozonacul.

Traditii si obiceiuri in Joia Mare

Joi este ziua din Saptamana Mare in care gospodinele vopsesc ouale in rosu, urmand ca in Sambata Mare sa coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite.

Superstitii si Traditii populare: Ce nu se face in Joia Mare

1. Nimeni nu are voie sa doarma in aceasta zi, decat abia noaptea. Cei care dorm astazi, vor dormi tot anul, deoarece vor fi lenesi si neproductivi, spune traditia.

2. Femeile care nu au tors canepa pana in ziua de azi vor fi pedepsite de Joimarita, o creatura populara mitologica de care se leaga aceasta zi importanta.

3. Doua alimente sunt total interzise de traditie in aceste zile, inclusiv in Joia Mare, chiar si pentru cei care nu tin postul efectiv: otetul si urzicile. Se spune ca, atunci cand era rastignit pe cruce, Iisus a fost batut cu urzici, intepandu-i ranile, si stropit cu otet, pentru a-i provoca si mai multe usturimi.

Mai mult, legenda spune ca, atunci cand a cerut cateva picaturi de apa, Mantuitorului i s-a oferit tot otet: de aici si obiceiul popular, care exclude cele doua alimente de pe lista mancarurilor recomandate in ultima saptamana de post.

4.Nu se mananca nimic pana seara

5. In Joia Mare femeile nu au voie sa spele haine, nici cu mana si nici cu masina de spalat. Ultima zi in care puteau face asta era Miercurea Mare, potrivit obiceiurilor stramosesti.

Superstiții în Joia Mare
Joia Mare este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle, în special în culoarea roșie. Tradiția spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. În Sâmbăta Mare, se coace pasca și se pregătesc cozonacii care vor fi sfințiți în noaptea de Înviere.

Tot în Joia Mare, se aprind focuri prin curți, în fața caselor sau în cimitire. Se crede că în această noapte, mormintele se deschid, iar sufletele celor adormiți se întorc pentru a-și vizita casele. Focurile au rolul de a le lumina drumul și de a le încălzi. Aceste obiceiuri sunt, de fapt, reminiscențe ale unor practici precreștine, transformate ulterior în gesturi de pomenire creștină.

Fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, miere, vin și fructe pentru a fi sfințite și împărțite în memoria celor trecuți în neființă. Astfel, Joia Mare devine o punte între cei vii și cei morți.

Slujba din Joia Mare are o profunzime aparte. Este dedicată rememorării a patru evenimente fundamentale din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul Patimilor.

Rugăciunea pentru cei adormiți, rostită în Joia Mare
Un moment important al acestei zile este rugăciunea pentru sufletele celor adormiți. Se rostește în liniște sau la biserică, fiind considerată o punte între cei vii și cei plecați. Este o rugăciune de iertare, de mângâiere și de speranță.

„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Amin.”

Joia Mare este, în final, o zi de echilibru între tradiție, credință și comuniunea dintre cele două lumi – cea văzută și cea nevăzută. Un moment al tăcerii, dar și al speranței.