Un Înger s-a ridicat la Îngeri. A salvat mii de vieți, iar cei care i-au fost pacienți o plâng acum, a fost primul medic care…

Lumea medicilor este mai tristă începând de astăzi, odată cu trecerea în neființă a doctoriței Lidia Dobrei, un reputat medic din Hunedoara. Femeia era internată în spital, de la începutul lunii aprilie, cu diagnosticul Covid-19. Din cauza unor complicații provocate de virusul nemilos, medicul Lidia Dobrei s-a stins din viață.

Doliu în lumea medicinei

Lidia Dobrei era de profesie medic radiolog și activa în Hunedoara. În vârstă de 67 de ani, femeia era o profesionistă desăvârșită care știa cum să intre în inimile pacienților săi. Din nefericire, virusul nemilos a ajuns și la ea, i-a adus complicații și a ținut-o în spital mai multe zile.

Într-o postare pe Facebook, medicul Lidia Dobrei a spus cum a luat virusul, cel mai probabil, de la unul dintre pacienții săi care veneau la Radiologie.

Am fost întrebată cum am am luat boala? Zilnic aveam la radiologie cazuri foarte grave, pe care cu un infirmier le luam în brațe și le așezam pe scaun pentru a putea fi examinate. E riscul meseriei, indiferent de protecţie, spunea medicul radiolog.

În același mesaj, doctorița Lidia Dobrei spune că virusul este real și că oamenii ar trebui să se păzească de el și să respecte normele de protecție. Tot ea le mulțumea oamenilor care o încurajau să se facă bine și să plece din spital.

Mulțumesc vouă, tuturor, pentru sutele de mesaje trimise zilnic și toate rugăciunile și gândurile voastre bune. Tratamentul e dur, dar Dumnezeu e bun cu noi. Fiți binecuvântați cu sănătate și o viață fără probleme, spunea medicul din Hunedoara.

Din păcate, corpul ei a cedat în fața bolii și doctorița Lidia Dobrei s-a stins din viață. Rămân în urma ei o carieră remarcabilă și oameni pe care i-a salvat. Și-a dedicat viața în slujba pacienților pentru care a fost și medic și OM, oferindu-le o vorbă bună și mult optimism.

Similar articles