Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?

Cei cu inimile pline de mângâierea harului nestricăcios pot să rabde toate lipsurile şi năpastele, prefăcându-le într-un praznic al bucuriei duhovniceşti; însă foamea unei inimi împietrite, de la care s-a depărtat mângâierea dumnezeiască, este o suferinţă fără alinare.

Nu este chin mai mare decât acela al unei inimi nesimţitoare şi învârtoşate, care nu mai ştie să distingă Calea luminoasă a Proniei dumnezeieşti, de cărările întunecate ale lumii acesteia. Însă, de-a lungul istoriei, au fost şi oameni cu inimi pline de har, vase alese, luminate de duhul proorocesc, care au ştiut să deosebească Lumina Dumnezeiască, de întunericul acestei lumi.

Când ne rugăm, trebuie să ne lăsăm cu totul în voia lui Dumnezeu.
Oricât de multe făgăduinţe îi sunt făcute rugăciunii creştine: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7, 7), totuşi nu trebuie niciodată să gândim că, dacă cerem ceva de la Domnul, neapărat trebuie să şi dobândim. Fiecare rugăciune creştină trebuie în mod obligatoriu să se încheie întotdeauna aşa: „Facă-se nu cum voiesc eu, Doamne, ci cum voieşti Tu” – adică, fie în toate voia Ta cea sfântă: bucură-ne cu mile sau asupreşte-ne cu necazuri, numai curăţeşte sufletul nostru, numai fă-l plăcut Ţie.

Când vă rugaţi, aşteptaţi cele dorite, dar nu hotărâţi dinainte că aşa va hotărî şi Domnul, ci lăsaţi aceasta în voia Lui cu deplina supunere de a primi de la Domnul ceea ce va binevoi El să vă trimită. Lipsa acestei supuneri stâlceşte rugăciunea şi o lasă fără putere: căci fără ea rugăciunea va avea sensul acesta: vrei, nu vrei, Doamne, dă-mi.

Distribuie pe Facbook