Cel mai bun ingrasamant pentru Rosii – doar cu ajutorul lui tufele vor rodi de 10 ori mai mult

um puteți să cultivați roșiile, astfel încât să obțineți o recoltă mare și să măriți numărul de flori de pe tufe? Există o soluție bună! După utilizarea ei tufele de roșii rodesc de 10 ori mai mult!

Este vorba despre o super fertilizare foliară, care se aplică în timpul apariției bobocilor și înfloririi. În această perioadă roșiile au nevoie de o cantitate mare de microelemente, precum iodul și borul, care sunt incluse în compoziția îngrășământului.

Drept urmare, este stimulată formarea și coacerea fructelor. De asemenea, aceste substanțe acționează și ca agenți preventivi ai afecțiunilor plantelor.

AVEȚI NEVOIE DE:

-9 litri de apă neclorată sau de ploaie;

-1 litru de lapte;

-½ linguriță de acid boric + o cantitate mică de apă caldă;

-10 picături de iod.

MOD DE PREPARARE ȘI APLICARE:

1.Turnați apa și laptele într-un vas încăpător. Noi am preparat îngrășământul direct în recipientul dotat cu pulverizator.

2.Dizolvați acidul boric într-o cantitate mică de apă caldă (el nu se dizolvă sau se dizolvă greu în apa rece), după care adăugați-l în vasul cu celelalte ingrediente.

3.Adăugați iodul și amestecați.

4.Stropiți tufele de roșii cu soluția obținută, folosind un pulverizator mărunt. Cel mai bine ar fi să realizați această fertilizare în zilele posomorâte, dis-de-dimineață sau pe înserate. Dacă o veți aplica în zilele sau orele însorite, plantele pot suferi arsuri severe.

5.În timpul fertilizărilor ulterioare (nr. 2 și 3) puteți să stropiți doar frunzele superioare ale tufelor: acolo unde se află inflorescențele, florile și ovarele. Borul se acumulează în structurile plantei. De aceea, frunzele inferioare nu vor avea de suferit.

Similar articles