Reactie adversa severa la vaccinul Pfizer! Un tanar de 23 de ani a facut soc anafilactic

Reactie adversa puternica la vaccinul Pfizer! Un tanar de 23 de ani din judetul Brasov a facut soc anafilactic. Acesta a fost vaccinat marti seara cu serul produs de Pfizer la un centru din judetul Brasov. Tanarul a fost transportat de urgenta la spital iar astazi a fost externat.

Prefectura Brasov a trimis un comunicat de presa .

”In data de 20.04.2021, o persoana in varsta de 23 de ani, de sex masculin, a prezentat o reactie adversa de tip soc anafilactic, manifestata prin hipotensiune, puls rapid si slab, pierdere temporara a cunostintei, pentru cateva secunde. Reactia a aparut la cateva minute dupa administrarea dozei de vaccin Pfizer-Biontech”, se arata in comunicatul transmis de Prefectura Brasov.

De asemenea Prefectura Brasov a mentionat ca pacientul a declarat ca nu au existat antecedente personale patologice si nici istoric alergic. Personalul medical din centrul de vaccinare a intervenit prompt.

”In istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice si nici istoric alergic.Personalul medical din centrul de vaccinare a intervenit prompt si a acordat primul ajutor, solicitand si echipa de resuscitare din serviciul UPU. Persoana a fost stabilizata si ulterior supravegheata in UPU si internata pe sectia medicala a unitatii sanitare”, mai precizeaza Prefectura Brasov.

 

Similar articles