Florin Citu, despre lockdown in Romania

Premierul Romaniei, Florin Citu, a declarat ca nu isi doreste un nou lockdown, asa cum a fost in urma cu un an, cand a izbucnit pandenia de coronavirus. Seful Guvernului a transmis, la o videoconferinta despre piata de capital, ca economia Romaniei are un potential urias si ca vaccinarea reprezinta conditia esentiala pentru revenirea la o viata normala.

“Imediat dupa lockdown, am spus ca nu mai doresc lockdown, ca putem avea o economie deschisa si sa luptam si cu pandemia. Pana acum am reusit.

Ai nevoie de economie sanatoasa, de resurse, pentru a avea oameni sanatosi, pentru a avea si paturi ATI, si medicamente, si sa platesti medicii, sa le dai sporuri in situatii dificile, dar ai nevoie si de oameni sanatosi pentru o economie puternica.

Uitandu-ne la anul acesta si la ce urmeaza, ideea este ce vrem noi si ce vrea aceasta coalitie de la aceasta economie. Si, din punctul meu de vedere, este momentul sa facem tranzitia, si trebuie sa o facem rapid, catre o economie competitiva, digitalizata, care promoveaza know-how, o economie moderna. Acum trebuie sa facem tranzitia si trebuie sa facem tranzitia rapid, trebuie sa o facem in patru ani de zile.

Deci, asta este provocarea pentru noi, pentru ca, va spun, fara o economie puternica, o economie care sa fie competitiva in UE, dar si la nivel global, restul, tot ceea ce auzim in spatiul public, reprezinta doar promisiuni populiste. Si vreau, de asta, sa fie foarte clar, din punctul meu de vedere, tot ceea ce facem noi prin actul de guvernare trebuie sa aiba ca rezultat o economie puternica, o economie competitiva, o economie care sa stea pe picioarele ei”, a declarat Citu, la videoconferinta “Bursa in anul crizei sanitare si al incertitudinilor economice”.

Romania trebuie sa profite in aceasta perioada si de evaluarea “foarte buna” a Standard & Poor’s.

“Nu s-a mai intamplat niciodata sa se intoarca evaluarea unei perspective atat de rapid, dupa numai un an de zile. Asta arata foarte clar ca ceea ce am promis si unele lucruri le-am facut, dar ceea ce am pus pe hartie este credibil. Asta este cel mai important, aratam ca vrem sa facem lucrurile acestea si le-am pus intr-un mod credibil.

Vreau sa revenim la normalitate, stiu ce potential are aceasta economie cand revenim la normalitate.

Daca am reusit in conditiile ingrozitoare de anul trecut si acum sa avem performante economice, va dati seama ce poate face aceasta economie dupa ce vom reveni la normalitate?

Trebuie sa profitam de acest lucru si sa ne uitam, din partea noastra, care au fost barierele din cauza carora, pana acum, investitorii au ocolit Romania. Eu am cateva idei.

In modul in care noi tratam proprietatea privata, de exemplu, numarul de autorizatii, timpul pe care trebuie sa-l astepti pana vin autorizatiile. Sunt lucruri care sunt importante, dar cred ca daca noi clarificam pentru investitorii straini ca proprietatea privata in Romania este garantata si nu exista riscuri cred ca vom face o mare diferenta in perioada urmatoare”, a mai spus Florin Citu.

 

Similar articles