STRIGATOR LA CER! SCANDAL în satul lui Sebi, băiatul găsit mort de doar 7 anișori…

Localnicii din Vânători nu mai au liniște după ce un băiețel de șapte ani a fost găsit mort în apropierea satului.

Este revoltă în satul Vânători, județul Arad, după ce un băiețel de șapte ani a fost găsit fără suflare pe un

câmp din proximitatea localității. Localnicii sunt siguri că este vorba despre Corbei Sebastian Ionel, băiatul din Vântori, dispărut în urmă cu aproape trei luni!

Familia lui Sebastian aşteaptă rezultatul analizelor ADN, care să le confirme dacă băiatul găsit mort este cu adevărat Sebi.

„Nu avea cum să ajungă copilul în tufa de spini! Am fost vreo cinci persoane care luni de zile l-am căutat, zi de zi, în zona aia, chiar în tufa în care a fost descoperit. A fost căutare foarte mare,

de jandarmi, poliție, pompieri, localnici. A fost găsit copilul după trei luni de zile…”, a dezvăluit unul dintre vecinii lui Sebi, pentru Știrile Kanal D.

Şi fostul viceprimar al localităţii, care a şi participat la căutările lui Sebastian, susţine că zona în care a fost găsit cadavrul a fost verificată. „Personal am fost aici, la 10 metri în zonă.

S-a ajuns până aici, și poliția a fost aici și nu s-a găsit nimic”, a declarat viceprimarul, care susține ipoteza formulată de vecini și familia lui Sebi.

Ciobanul care l-a găsit pe Sebi, dezvăluiri cu lacrimi în ochi

Trupul a fost găsit de un câine de stână, care i-a atras imediat atenția unui cioban aflat în apropiere. El a sunat imediat la poliție. Bărbatul povestește cu lacrimi în ochi despre momentul în care a găsit trupul neînsuflețit al copilului.

„Era la 4-5 metri de la margine de la spini înăuntru. Și eu sunt tată și știu că dacă mi s-ar fi întâmplat n-aș ști ce să spun…”, a declarat bărbatul care a găsit trupul neînsuflețit al băiețelului.

Familia și vecinii băiatului găsit mort arată cu degetul spre ciobanul cu care băiatul plecase în acea zi la stână. De teamă ca sătenii să nu îl linșeze, polițiștii i-au păzit casa. scrie wowbiz.ro

Similar articles