Sectiile ATI sunt pline in toata tara. Pacienta: „Sunt aici de cinci zile, am zis ca mor”.

Sectiile ATI din tara sunt pline, iar medicii avertizeaza ca valul trei al pandmeiei de covid este mult mai agresiv fata de celelalte doua. Potrivit specialistilor, tinerii sunt cei mai afectati. Medicii au lansat un apel la respectarea masurilor de restrictie impuse de autoritati.

La Institutul „Marius Nasta” ajung zilnic intre 50 si 70 de pacienti confirmati cu covid-19. Spre deosebire de primele doua valuri, acum boala este mult mai agresiva iar cei vizati sunt in special tinerii.

„Fata de situatia din vara, toamna trecuta, pacientii sunt mai severi si varsta mai scazuta. Daca acum 7-8 luni pacientii de la ATI erau majoritatea peste 60 de ani, acum pacientii care necesita terapie intensiva ajung si la 30 de ani. Si pe sectie sunt pacienti care au un necesar foarte crescut de oxigen, pe 3 litri, pe forme de ventilatie non-invaziva, fiind tineri!”, a declarat Ileana Stoicescu, medic primar pneumolog la „Marius Nasta”.

Medicii sunt socati de valul de proteste anti-restrictii.

„Dezamagiti ne simtim cu totii. De abandonat nu abandonam, ca nu ne este structura. Nu ajunge sa ne dezarmeze, sa nu ne facem meseria daca apar astfel de oameni care nu cred. Cred ca nu e nici prima, nici ultima oara cand ne lovim de opinii diferite, dar intr-adevar, este neplacut, deoarece efortul este al intregii echipe – medici, asistente, infirmiere – si este zilnic si din pacate, acum ne confruntam cu cea mai grava perioada din ultimul an de zile”, a mai spus medicul Ileana Stoicescu.

Pacienta: Sunt aici de cinci zile si am zis ca mor din cauza acestei boli

„Sunt aici de cinci zile si am zis ca mor din cauza acestei boli… Nu sunt de acord, nu este corect, protectia trebuie sa existe. Boala este cumplit, cumplit de grea, am zis ca mor! Si daca traiesc, traiesc datorita doamnelor (personalul medical – n.r.).

Nu, nu sunt de acord (cu protestatarii – n.r.). Sa respecte tot ce se impune, pentru ca stiu mai bine medicii si au motivele lor pentru care impun aceste restrictii. Nu spun: sunt corecte, sunt extraordinar de corecte, dar stiu ca trebuie sa existe aceste restrictii, trebuie impuse si oamenii trebuie sa le respecte, pentru ca altfel murim. Murim! Deci, cine nu crede cea mai mare greseala o face, pentru ca boala ucide. Este criminal! Ce-am putut eu sa trag nu pot sa va spun!” – a marturisit o pacienta tanara internata la „Marius Nasta”.

„Am venit intr-o stare proasta, cu oxigenare foarte mica, 74 la suta, niste analize foarte proaste, un VSH de 90 la suta. Boala a evoluat foarte rapid la mine, adica in 4-5 zile.

Sunt oameni care nu inteleg. E adevarat, s-au plictisit, vor sa se distreze, dar nu stiu, vedeti, poate si cei care apar… unul zice intr-un fel, ministrul invatamantului zice intr-un fel, ministrul sanatatii zice nu, zicem altfel! Oamenii ce sa inteleaga? Plus ca vezi acum – sunt oameni in toata firea, da? – vezi demnitari care sfideaza, nu poarta masca, cica noi sa purtam. Ei de ce nu?” – a mai spus un alt pacient.

 

Similar articles